Marina Rusu la Conferința Națională ,,În sprijinul femeilor însărcinate” 2023: ,,Atitudinea discriminatorie față de familiile cu mulți copii”

La data de 19 decembrie 2023, au avut loc lucrările Conferinței Naționale În sprijinul femeilor însărcinate, ediția a III-a.

Doamna Marina Rusu, Magistrat, master în psihologie, mamă a 6 copii, a susținut o comunicare pe tema ,,Atitudinea discriminatorie față de familiile cu mulți copii”.

,,Vă mulțumesc pentru că sunteți astăzi aici. Îmi doresc ca această conferință să aibă un impact pe măsură, privitor la problema societății noastre despre care vom discuta aici.

Mă numesc Marina Rusu, sunt judecător cu o experiență de 12 ani, mamă a 6 copii. Fata cea mai mare are 22 ani iar cel mai mic –  1,6 luni. Acum așteptăm încă o fetiță.

Tema pe care mi-am propus-o este despre discriminare, despre stereotipuri defectuoase persistente în societate privind femeiele gravide, mamele singure, familiile cu mulți copii… Eu cred că o femeie poate combina bine cariera cu familia, fiind și o bună mamă, o bună soție, nu neapărat, sacrificându-se. O mamă care îmbină toate acestea trebuie să fie susținută de societatea în care trăiește, de rude, de cei care o înconjoară și nu discriminată. Statistica arată că femeia este cel mai des dicriminată din diverse motive – dacă are copii, dacă nu are, dacă are mulți, dacă nu are și nu-și dorește copii… Se spune că o persoană discriminată este singură vinovată de discriminare, pentru că este și se vrea diferită de alte persoane.

Femeile însărcinate, nu prea sunt încadrate în câmpul muncii, la un post. Angajatorul nu apreciază calitatea femeii, care poate fi un bun specialist. Dacă aceasta în curând va naște va lipsi mai mult timp de la serviciu, apoi iar va naște… iar va lipsi… Acesta nu înțelege că, astfel face o discriminare. Statul trebuie să protejeze aceste femei, să le ofere mai multe șanse, să le trateze în egală măsură cu ceilalți membri ai societății, ba chiar mai mult.

În Republica Moldova femeia însărcinată, nu numai că nu este privită ca un bun specialist, dacă vrea să se încadreze în câmpul muncii, dar nici nu poate beneficia de indemnizația de maternitate deplină, dacă nu are cele 12 luni lucrate înainte de sarcină. După concediul de maternitate, apar alte probleme din cauza cărora femeia este privită discriminatoriu – copil mic, se poate îmbolnăvi adesea și, mama va lipsi de la lucru… Apar presiuni pentru a scăpa de femeia respectivă.

În această situație femeia își pune întrebarea dacă, nesusținută financiar de familie, de soț, de locul de muncă, poate, de una singură crește un copil? Factorul extern și intern pentru a face un avort capătă curaj. Mai sunt și cazuri de violență în familie, care, de cele mai dese ori, apar în timpul sarcinii. În această perioadă femeia devine mai vulnerabilă. Posibilitatea de a părăsi familia este minimalizată din cauza fricii de necunoscut.

Statul nu are o concepție bine gândită pentru a susține, a proteja femeia la fiecare etapă a sarcinii, în care apar diverse dificultăți, o stare de criză. Informația de care are nevoie femeia în criza de sarcină este foarte importantă. Aici și medicului de familie îi revine un rol important dacă susține, încurajează gravida, în orice stare s-ar afla, să dea viață copilului. Cu regret, în societatea noastră gravida se ciocnește, chiar în cabinetul medicului de familie cu așa numita violență reproductivă prin întrebări precum – dacă ai mulți copii poate faci avort, de ce să creștem sărăcia etc.? Medicul abordează, de obicei, dureros problema gravidei, neconștientizând că provoacă un avort, o crimă. Trebuie schimbată mentalitatea medicului de familie privind problema natalității, pentru ca femeia să aibă încredere că nașterea unui copil e importantă nu numai pentru ea, ca mamă, dar și pentru societate un copil e o valoare.

La nașterea mai multor copii femeia trebuie să convingă medicul că ea e responsabilă de ceea ce face. Medicul nu poate încălca dreptul la naștere nici nu decide câți copii trebuie să nască o femeie. Și la locul de muncă femeia este discriminată: lipsește prea des de la muncă, de ce naște mulți copii? Cum o să se descurce cu sursele de supraviețuire, cum o să-i educe? etc.

Dar femeia trebuie să fie puternică și hotărâtă în decizia ei, să nu se lase discriminată de nici un factor. Să caute organele abilitate pentru a-i contracara discriminarea. Și avocatului poporului se poate adresa. Femeia are dreptul să insiste să i se apere dreptul. Din păcate, la noi femeile nu se prea adresează nicăieri, rabdă, suferă…

Cred că o femeie poate să facă și studii, și copii, și familie, și carieră, dacă e susținută și încurajată de cei din jur. Poate fi un exemplu și pentru altele. Curaj!

Din fire, femeia este vulnerabilă și are nevoie ca cineva să-i fie alături la nevoie. Și noi, societatea când o susținem nu facem un act de caritate, ci demonstrăm un semn de civilizație. Sprijinind o femeie în criza de sarcină, o facem pentru societate, punem în valoare un instrument al dezvoltării unei societăți civilizate.

Și eu am fost discriminată de către medicul de familie și la serviciu, mi-a fost neplăcut, dar m-am încurajat, m-am apărat. Medicul de familie m-a întrebat de ce nasc mulți copii, e sărăcie, poate fac avort? I-am spus că salariul meu este mai mare decât al medicului, deci, și aportul meu la bugetul statului e mai mare. La serviciu, unde colegii sunt specialiști în domeniu și nu se pun astfel de probleme, m-au întrebat despre cum o să reușesc cu așa mulți copii, cu familia, cât timp îmi rămâne pentru muncă etc. Femeia trebuie să fie puternică și sigură pe ea în orice situație s-ar afla!

Vă mulțumesc pentru atenție.”

Elena Căldare