Victoria Captari la Conferința Națională ,,În sprijinul femeilor însărcinate” 2023: ,,Reziliența emoțională a femeilor însărcinate în fața provocărilor vieții de familie”

La data de 19 decembrie 2023, au avut loc lucrările Conferinței Naționale În sprijinul femeilor însărcinate, ediția a III-a.

Doamna Victoria Captari, Psihoterapeut sistemic D.V.C. Personal & Professional Development, a susținut o comunicare pe tema ,,Reziliența emoțională a femeilor însărcinate în fața provocărilor vieții de familie”.

Bună seara tuturor! Mulțumesc foarte mult pentru invitație și pentru această oportunitate. Mă bucur enorm de mult să abordăm acest subiect al femeilor însărcinate și aflate în diferite situații cu care se confruntă. Permiteți-mi ca acest discurs să fie axat mai mult pe un proces, un proces prin care avem posibilitatea să cunoaștem persoana din mai multe perspective pentru a-i putea crește această reziliență emoțională și am să încerc să dau cumva date, dar confidențiale, referitor la un caz care a trecut printr-o situație și a ajuns la o anumită reziliență.

Mă numesc Antonela, am 35 ani și sunt căsătorită de 8 ani. Sunt disperată… nu știu de ce să mă agăț… sunt însărcinată… și fără nici o susținere… soțul a început să mă bată ani la rând… din cauza faptului că nu am rămas însărcinată… Iar… când a binecuvântat Dumnezeu ca să fiu însărcinată… soțul a reacționat total diferit așteptărilor mele. Când a auzit… mi-a zis că nu este copilul lui și că eu cine știe cu cine am fost… iar acum pretind că este copilul lui. La moment… numai cu gândul la Dumnezeu sunt… că mă va ajuta cumva… dar soluții nu văd nici una. La moment eu nu lucrez… copii nu mai am, soțul mi-a zis să plec de acasă, iar părinții mi-au zis că dacă eu mi-am ales astfel de soț… trebuie să fac ce zice el și să mă întorc acasă. El nu acceptă copilul, ba mai mult în a treia lună de sarcină m-a lovit cu picioarele în burtă și mi-a zis că trebuie să pierd sarcina, pentru ca nu cumva să-l fac de rușine.  La început mi-a zis să fac avort… iar eu am refuzat! Cum mă puteți ajuta să ies din această situație?

Este o situație reală, doamna a apelat la terapie și atunci am început să vedem exact cum am putea să o ajutăm și în ce mod. Aș vrea să încep de aici că de obicei sunt mai multe probleme care apar în viața noastră, o să mă refer mai ales la femeile care sunt însărcinate când această capacitate de reziliență este afectată și dacă ne uităm la Antonela este o persoană care la momentul de față a avut o problemă majoră a vieții ei pentru că nu știa ce să facă, avea gânduri, la un moment dat și de sinucid, era fără adăpost, când a venit a zis că eu nu știu unde să mă duc soțul mă alungă, părinții mi-au zis că nu mă primesc și bineînțeles că ea venise dintr-un mediu unde a avut violență ani la rând când nu avea copii și la un moment dat când a zis că este însărcinată, același proces s-a păstrat. Soțul i-a zis că vrea să divorțeze și ea zice că eu nu știu la ce să mă gândesc acum: la adăpost, la sarcină, unde să mă duc, ce să fac. Toate acestea i-au afectat capacitatea de reziliență. Ceea ce aș vrea eu să aduc la cunoștință este că în procesul terapeutic am descoperit împreună cu ea două caracteristici care erau ale ei. În primul rând era o persoană optimistă, cumva zicea că modelul meu e bunica și bunica îi zicea că orice ți s-ar întâmpla în viață Dumnezeu te salvează de la orice și zice ea că mi-am dus aminte de ea și atunci am zis că trebuie să existe o soluție. Primul lucru pe care l-a făcut a fost că s-a dus la biserică și s-a rugat, dar nu  avut curajul să vorbească cu părintele. Al doilea moment e că are capacitatea de a confrunta frica: da, mi-e frică. Nu știu ce să fac în situația în care mă aflu acum, îmi este foarte greu, sunt fără nicio soluție, însă, iarăși credința că Dumnezeu mă va ajuta și îmi va da oameni potriviți, o să depășesc. Avea un altruism de zice că eu de felul meu ajut pe toată lumea, dar de când m-am căsătorit lucrul acesta l-am realizat mai puțin pentru că soțului nu-i plăcea ca eu să am contacte sociale și atunci încercam cumva online să nu mă vadă soțul, dar să fiu alături de oameni și ceea ce era important pentru ea era miza ei să aibă un copil și cumva se vedea că scopul ei în viață este să fie mamă, pe lângă faptul că era femeie și soție. Ea are încă două surori, zice că se înțelege foarte bine cu ele și că una dintre surori locuiește la Iași. Și zice că nu știu cum să fac, cum să mă duc, are un apartament cu trei camere, încă nu are copii, dar cu situația mea nu știu cum o să mă primească pe mine. Bineînțeles că am lucrat ca să vorbească cu sora ei, contactând-o pe sora ei i-a zis că îi va fi alături pentru că ține foarte mult la ea și până să plece la Iași, sora ei de pe loc a primit-o cu drag și lucrurile au început să se miște.

Ce vreau să împărtășesc este că aceste tipuri de reziliență, Antonela a dat dovadă cam de toate și vreau să povestesc faptul că vorbea despre reziliența fizică, vorbea despre capacitatea corpului ei de a rezista în momentul în care ea era bătută în timpul sarcinii. Și zice ea că nu știu cum era puterea mea dar încercam să fac tot posibilul să-mi protejez copilul, după ce pleca aveam puterea să-i spun copilului că ești în siguranță, nu ți se întâmplă nimic. A rezistat la multe provocări și ca urmare a reușit să plece din mâinile soțului. Ca și reziliență mentală avea capacitatea de a-și cântări opțiunile, ce să facă pentru că imediat a început să caute soluții. Chiar dacă era într-un proces abuziv de violență totuși a avut acea capacitate de a vedea lucruri pozitive și de a avea credință în Dumnezeu. Ce a fost frumos este că în reziliența socială totuși ea avea încredere în oameni, avea respect față de oameni și căuta acele persoane care o pot ajuta. Factorii de risc la ea au fost că totuși cu părinții au fost relațiile mai tensionate și mai slabe dat fiind faptul că ea fiind în situație de violență ea nu a fost susținută. Ca și persoană a avut labilitate emoțională pentru că atunci când s-a prezentat la terapie în timp ce vorbea despre violență, ea râdea și era destul de labilă și spunea că în momentul în care s-a căsătorit prietenii au fost mai puțini pentru că relațiile sociale au fost deja cât mai restrânse și atunci lucrul ăsta i-a afectat situația de viitor. Totodată ea ca factori de risc, ocupația ei, ea a finisat o facultate de chimie și fizică și voia neapărat să fie profesoară, lucru care nu i s-a întâmplat deoarece atunci când s-a căsătorit soțul i-a zis că e suficient ca el să lucreze și ea avea cumva o instabilitate din punctul ăsta de vedere și îi dădea emoții negative. Dacă vorbim de comunitate, avea legături reduse cu comunitatea datorită situației în care se afla cu soțul. În procesul de terapie a fost necesar să lucrăm la stima de sine ca să își dea seama că ea este cea care poate să decidă  ce se întâmplă în procesul acesta cu copilul. Încrederea cea mai de bază a fost în Dumnezeu, apoi în sine și în oameni. Persoanele de atașament au fost surorile care îi ofereau o anumită siguranță. Rolurile importante pe care le avea ea în momentul de față era ca să devină mamă. Înțelegerea că nu este acesta sfârșitul și că sunt posibilități de a ieși din această situație de criză, lucru are încet, încet a putut să o scoată la liman.

Care ar fi sursele ei ale rezilienței și pe ce am pus accentul. E important să vadă exact ce are, ce este și ce poate. Lucru care am reușit împreună să vedem exact care sunt relațiile bazate pe încredere și afecțiune cu ceilalți. Structura care era din casă, erau niște reguli rigide care tot timpul era în frică să nu fie pedepsită și atunci când s-a mutat la sora îi era tot timpul frică să nu facă ceva greșit, să nu fie cumva pedepsită într-un fel sau altul, criticată sau altceva. Ca model, era o persoană la care făcea mereu referire, la bunica ei. Inclusiv, o relație deosebită a avut-o și cu părintele, în perioada asta a încercat să se ducă foarte des și să se spovedească, să se împărtășească, Sf. Maslu și să aibă o conexiune cu Dumnezeu și cu sine, lucru care i-a reușit și i-a dat multă forță. Când a ajuns să vorbim despre Eu pot, puterea ei interioară era credința și calitatea ei era optimismul și la un moment dat zicea că vrea să inspire și alte persoane care sunt însărcinate și se află în situații de criză. Bineînțeles că aceasta a fost după o perioadă de timp după ce a ieșit din acea situație de criză pentru că era destul de labilă emoțional și la începutul procesului vedea totul în negru și era cu tentative de suicid, ca apoi lucrurile astea să se amelioreze și ea să aibă și încredere în oameni și să-și asume rolul acesta de mamă și să fie responsabilă în procesul care urmează să-l aibă. Ea a ajuns să spună că, da, eu pot să-mi gestionez emoțiile atuncea când ele apar și atunci când ea era în episoadele de agresiune a descoperit că ea avea grijă de copil și nu permitea să i se întâmple ceva rău. A început să aibă relații de încredere, prieteniile rămase în umbră au revenit în prezent datorită faptului că ea a început să contacteze. A divorțat de soț, a spus că nu mai poate să reziste și în contextul ăsta și-a asumat rolul pe care îl are. Beneficiile pe care le-a avut, ea zicea la un moment dat că acum pot să mă uit la situația care s-a întâmplat că de fapt era necesar ca să-mi asum eu puterea și rolul meu de mamă ca să pot să iau decizii și să poată să fie axată pe a putea. Ea avea resursele necesare de a putea să-i dea copilului cea are nevoie, lucru care a ajutat-o destul de mult. A început să se accepte, să se conecteze, să vadă care sunt sursele care o conectează, să se implice în ceea ce o interesează pe moment. În momentul de față nu o interesează decât să dea educație potrivită copilului și să caute diferite asociații care o pot ajuta să-și dezvolte abilitățile părintești, să aibă grijă de sănătatea fizică și de starea psiho-emoțională. Într-un final aș vrea să închei cu două citate care îmi plac foarte mult:

„…Femeia, când este în durerile nașterii, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul, dar, după ce a născut pruncul, nu-și mai aduce aminte de suferință, de bucurie că s-a născut un om pe lume…” (Ioan 16:21) lucru care și ea l-a și zis că își aduce aminte cu bucurie când a născut.

Aș vrea să închei cu  Carl Gustav Jung „Eu nu sunt ceea ce mi se întâmplă, eu sunt ceea ce îmi doresc să devin, eu sunt ceea ce aleg să devin.” Lucru care este posibil pentru toți ce care sunteți și ca specialiști și ca oameni, să fim ghizi pentru oamenii care au nevoie de noi. Mulțumesc!”

Andreea Rusanovschi