COMUNICAT Marșul pentru viață 2022 „Egalitate, echitate și sprijin – din prima secundă și întreaga viață”, sâmbătă 26 martie, și Luna pentru viață 1-31 martie 2022

Sâmbătă, 26 martie, va avea loc Marșul pentru viață 2022 „Egalitate, echitate și sprijin – din prima secundă și întreaga viață”. Marșul pentru viață este punctul culminant al Lunii pentru viață, care se desfășoară în fiecare an în martie, prima lună de primăvară. Luna pentru viață se organizează în perioada 1–31 martie, având aceeași temă ca a marșului. Acest eveniment, care se desfășoară atât la nivel național cât și internațional urmărește conștientizarea deplinei umanități a copiilor nenăscuți și a nevoii de a sprijini femeile în criză de sarcină, pentru ca acestea să-și poată naște copiii. Tema Marșului pentru viață este inspirată din tema Marșului pentru viață 2022 Washington, aflat în acest an la a 49-a ediție – “Equality begins in the Womb”. Este o invitație să reflectăm asupra egalității de șanse a femeilor însărcinate aflate în diferite situații dificile și asupra egalității de șanse a copiilor nenăscuți ai acestora. Prin ediția de anul acesta ne-am propus că toți cei care vor vedea, vor interacționa și vor participa la marș să înțeleagă mult mai bine atât mesajul lui, cât și scopul acțiunilor pro-viață în general: conștientizarea deplinei umanități a copiilor nenăscuți și a nevoii de a sprijini femeile în criză de sarcină, pentru ca acestea să-și poată naște copiii. Este despre egalitatea de șanse a femeilor însărcinate aflate în diferite situații dificile și a copiilor nenăscuți ai acestora. În acest sens am construit o identitate vizuală unitară la nivel național prin care să putem comunica mult mai clar și bine mesajul cauzei pe care o susținem.

Măsuri de sprijin concret pentru mame și copii

Reluăm și în acest an apelul ca societatea să creeze diferite instrumente prin care să sprijine femeia în criză de sarcină, precum:

  • acordarea unei indemnizații pentru femeia însărcinată, care să o sprijine în acoperirea nevoilor speciale care apar în perioada sarcinii (indemnizație acordată după 14 săptămâni de sarcină);
  • înființarea de centre de sprijin pentru femeile însărcinate, unde femeile în criză de sarcină să poată beneficia, la cerere, în mod gratuit de consiliere psihologică, asistență socială sau ce tip de sprijin are nevoie pentru a depăși criza de sarcină;
  • crearea posibilității legale ca femeia însărcinată care consideră că nu poate crește copilul să înceapă procedura de încredințare spre adopție din perioada sarcinii, având un termen după naștere în care se poate răzgândi, după modelul adopției de la naștere care este utilizat în SUA, Marea Britanie, Australia;
  • legiferarea adopției deschise, care ar putea determina mai ușor încredințarea spre adopție sau acceptul familiei naturale pentru adopția copiilor care nu pot fi îngrijiți de părinții sau de rudele biologice;
  • sprijinirea adolescentelor însărcinate să ducă sarcina la bun sfârșit ca un pas spre responsabilitate și încurajarea mentalității că o astfel de sarcină poate fi o șansă pentru ca o familie adoptivă să-i ofere acelui copil o viață frumoasă;
  • valorizarea în societate a tuturor celor implicați în adopție, în vederea eliminării mentalității disprețuitoare la adresa copiilor adoptați, a părinților adoptivi și, mai ales, la adresa mamelor sau părinților care își încredințează copiii spre adopție când dificultăți majore le afectează capacitatea de a se ocupa corespunzător de creșterea acestora;
  • legiferarea plasării de instalații speciale de tip „baby box” în zidurile exterioare ale spitalelor, unde mamele care consideră că nu își pot îngriji copiii îi pot depune în condiții de siguranță – ca ultimă soluție la o situație de criză, ele pot preveni pruncuciderea și abandonul copiilor nou-născuți; aceste dispozitive sunt prezente în numeroase țări din lume;
  • implementarea unor politici publice de sprijin prin care instituțiile publice să colaboreze cu organizațiile și centrele de sprijin din comunități, astfel încât femeile în criză de sarcină să primească sprijinul necesar în timpul sarcinii și după nașterea copilului, astfel încât să se simtă sprijinite de societate și de cei din jur.

Manifestațiile Marșul pentru viață din Republica Moldova au loc în cadrul campaniilor internaționale anuale de promovare a culturii vieții March for life, organizate în Statele Unite ale Americii, Franța, Polonia, România, Ucraina, Irlanda, Italia, Olanda, Cehia, Spania, Belgia, Marea Britanie, Germania, Australia, Peru, Japonia și în alte țări. În lume, Marșul pentru viață a fost organizat pentru prima dată la Washington, DC în 1974. Evenimentul este apolitic și neconfesional, dar deschis participării tuturor confesiunilor religioase și formațiunilor politice.

În Republica Moldova, a fost organizat pentru prima dată la Chișinău și Orhei, în 2015.

În Chișinău, Marșul pentru viață 2022 este organizat de Asociația Moldovapentru viață, cu începere de la ora 12:00, la Spitalul Clinic municipal nr. 1. De la 12:30 se pleacă spre Piața Marii Adunări Naționale pe traseul IMSP (str. Melestiu, 20) – Viaduct – str. Ciuflea – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – PMAN.
La finalul acțiunii, în PMAN, în jurul orei 13, va fi organizat un concert caritabil Live for Life, cu acces liber.

Mulțumim partenerilor noștri FAINA , Wincero.com și tuturor celor care sprijină Marșul pentru viață 2022 Chișinău.

Nadejda Usatîi,

Președintele Asociației Moldova pentru viață

Telefon: 079 43 00 77