Viitorul este pro-viață! – Editorial de Andreea Rusanovschi / Primăvara 2023

Lupta pro-viață este de fapt lupta pentru normalitate, pentru viitor, pentru noi înșine. E o stare de facto care te motivează și te împinge să fii acolo, în comunitate, alături de cei care au nevoie de un sprijin, de un cuvânt bun sau de o îmbrățișare.

De ce ne dorim un viitor pro-viață?

Un viitor pro-viață înseamnă o generație crescută sub egida iubirii, a respectului, a conștientizării. Viața umană, la cele mai timpurii forme, are demnitate, are respect, a fost creată și sculptată în pântece având toată informația necesară dezvoltării fizice și dezvoltării personalității. A construi un viitor pro-viață înseamnă a spune că fiecare ființă umană, indiferent de utilitatea ei, de darurile, talentele și resursele ei, indiferent de ceea ce aduce în societate are valoare. Scopul este să avem grija ca acea viață să se nască, să crească, să înflorească și să dea roade societății.

Intrăm într-un azil de bătrâni și citim poveștile din ochii lor, învățăm despre viață stând lângă ei și ne dorim să îi ajutăm cât de puțin în neputința lor, înțelegând aportul lor, munca pe care au făcut-o în această viață.

Intrăm într-un cămin de copii și vedem dorința, iubirea, frica, așteptarea. Din nou, se trezește acea dorință de a ajuta, de a conta pentru cineva și de a restaura normalitatea în microcosmosul persoanei.

La fel, copii nenăscuți au nevoie de suportul comunității. Au nevoie să fie apărați, iubiți și prețuiți, pentru că sunt cele mai vulnerabile ființe umane. Dacă privim viața în întregimea ei, ea începe din pântec. Sprijinind mama, sprijinim și viața ce se plămădește în ea, viitorul.

Criza de sarcină este o realitate recunoscută din ce în ce mai mult. Depresia, anxietatea sunt tulburări despre care se vorbește acum mult mai deschis și fiecare dintre noi putem contribui la ameliorarea presiunii pe care o simte o femeie atunci când în ea crește o nouă viață.

A fi pro-viață nu e un statut pe care îl putem lua o dată pe an, în luna martie. Este un mod de a fi, de a gândi, de a acționa. E o luptă continuă cu prejudecăți, curente, voci marcate de dorința de afirmare și trăirea lui „aici și acum”.

Să fim mai empatici, mai deschiși și să nu lăsăm să se stingă din inima noastră dorința de a respecta demnitatea vieții umane în orice formă ar fi ea. Viitorul este pro-viață!

Andreea Rusanovschi, mamă a 4 copii,

psiholog în cadrul Centrului de consiliere și sprijin pentru mame însărcinate ,,Sfânta Elisabeta” din Chișinău