Asociația ,,Moldova pentru viață” a participat la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova 2017

 

Asociația ,,Moldova pentru viață” a răspuns invitației Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova (ATOM) de a participa la târgul de asociații, școli și inițiative de tineret care a avut loc cu ocazia Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Moldova (ITOM 2017). Ediția din acest an a fost a patra și avut loc în ziua de 16 septembrie, fiind găzduită de Mănăstirea Hârbovăț, r. Călărași.

Conform organizatorilor, au fost înregistrați în jur de 1000 de participanți, tineri dornici de a cunoaște formele frumoase ale tinereții. În cuvântul său, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a îndemnat la păstrarea tinereții, a sănătății și a curăției, în conferința: „Viața tânărului – de la cădere spre ridicare”.

Nadejda Usatîi, prezentă la eveniment, a dezvoltat misiunea pro-viață prin discuții cu tinerii prezenți, cât și prin distribuirea materialelor informative pe problematica socială și familială.

Gândul participanților a rezonat cu bucuria de a trăi frumos și sigur pentru viitor, precum spunea Mitropolitul Bartolomeu Anania: ,,Nu vă imaginați cât este de plăcut să-ți trăiești tinerețea fără ca mai târziu să-ți fie rușine sau să-ți pară rău de faptele pe care le-ai făcut.”

Menționăm că Asociația ,,Moldova pentru viață” (înființată în anul 2015) promovează educația, cultura, valorile și respectul pentru viața umană, oferă sprijin femeilor și familiilor aflate în situații de criză de sarcină și desfășoară programe de formare și informare dedicate tinerilor pentru familie și integrare socială.

 

Sursa foto: http://www.atosmd.club/2017/09/cum-decurs-intalnirea-tinerilor.html