Conferința Națională „În sprijinul femeilor însărcinate”, Ediția a II-a: ,,De la criza de sarcină la efecte sistemice”
La data de 19 decembrie 2022, au avut loc lucrările Conferinței Naționale În sprijinul femeilor însărcinate, ediția a II-a. La conferința organizată de Asociația Moldova pentru viață au participat invitați din Republica Moldova și un invitat din România. Tema ediției a fost: ,,De la criza de sarcină la efecte sistemice”.
Pr. Nicolae Ciobanu, Președintele Sectorului Sinodal Activități Culturale, Mitropolia Chișinăului și al întregii Moldove, a susținut o comunicare pe tema: ,,Mai mulți copii în familie – problemă sau avantaj?”. ,,Unul – sau mai mulți copii? Cum ar fi mai bine în ziua de astăzi, când suntem copleșiți de atâtea probleme și greutăți? Tot mai des auzim această întrebare. În trecut, o familie cu mulți copii era ceva obișnuit. Studiile arată că în anul 1976, 20% din femeile în vârstă de 40 ani aveau 5 sau mai mulți copii, pe când în anul 2006 doar mai puțin de 4% dintre femei au 5 sau mai mulți copii. Acum 30-40 ani în urmă, oamenii considerau familia numeroasă ca fiind un lucru firesc și nu aveau frică la gândul că va mai veni în lume un alt copilaș”, a relatat Pr. Nicolae.
A urmat doamna Dana Barbu, jurist, mediator, autor (România), cu o intervenție intitulată: ,,Sarcina: drept sau obligație?”. Doamna jurist s-a axat pe drepturile mamei și ale copilului din punct de vedere juridic. ,,Sarcina este în primul rând o responsabilitate înainte de a fi un drept sau de a fi o obligație, și atunci apar probleme. Responsabilitatea se centrează pe femeie în primul rând, ea poartă sarcina, dar este și a soțului/partenerului, este chiar și a familiei extinse. Pentru că asupra femeii se pun presiuni foarte mari, ea intră în conflict și poate să apară criza de sarcină”, a menționat doamna Barbu.
Un alt invitat a vorbit despre aspectele bioetice ale avortului. Pr. lect. sup. Viorel Cojocaru, Catedra de filosofie și bioetică a USMF ,,Nicolae Testemițanu” din Chișinău, a ținut un discurs pe tema: ,,Sindromul psihofiziologic post-avort prin optica consilierii spirituale”. Pr. Cojocaru a prezentat ,,concluzii ale unor studii cu privire la efectele avortului: Conexiunea avortului cu o galerie mare de tulburări mentale; incidență sporită a depresiei, abuzului de substanțe, comportamentului suicidar; risc crescut de tulburări de anxietate; infertilitate etc. Această paletă de consecințe are ecou pe termen lung asupra femeii, cu extensii asupra întregii familii”, a conchis Pr. Viorel Cojocaru.
Ultimul vorbitor din cadrul conferinței, doamna Oltea Boldureanu, Coordonatoarea proiectului Școala Familiei Chișinău, a reliefat despre importanța ocrotirii vieții umane, chiar de la concepției, sprijinind femeia însărcinată. ,,Copiii – un dar unic” a fost titlul comunicării. Doamna Boldureanu a subliniat că inacțiunea poate curma cel puțin o viață, însă implicarea, răbdarea, dragostea poate salva vieți. ,,Ceea ce vrem să creștem mâine, trebuie protejat azi”, a concluzionat doamna Boldureanu.
La final, au fost trasate concluziile de rigoare. Moderatoarea conferinței, Nadejda Usatîi, care este președintele Asociației Moldova pentru viață și coordonatoarea Centrului ,,Sfânta Elisabeta” din Chișinău, a mulțumit tuturor pentru participare și pentru dragostea pentru femeile însărcinate și pentru copiii lor.
Menționăm că la data de 19 decembrie 2020, la Chișinău a fost deschis Centrul de consiliere și sprijin ,,Sfânta Elisabeta”. Centrul oferă sprijin mamelor în criză de sarcină prin servicii gratuite de consiliere psihologică și alte tipuri de suport în funcție de nevoile specifice.
Andreea Rusanovschi