Ajută mama și copilul! Ei depind de tine!
Scopul Asociației „Moldova pentru viața” este sprijinirea femeii și copiilor și a familiei aflate în situației de criză. Venim în întâmpinarea femeilor aflate în criza de sarcină și a celor care au nevoie de mijloace financiare pentru subzistență.
De exemplu, au fost identificate peste 5 cazuri, similare, în care o mamă singură îngrijea doi, trei sau mai mulți copii. Situația de criză în care se aflau era dată de abandonul patern, lipsa spațiului locativ, copii cu handicap.
Familiile în situația dată se află în diferite localități din R. Moldova, cum ar fi: Chișinău, Drochia, Telenești și Criuleni. Datorită sprijinului fidel al oamenilor cu inimă mare, atât din țară cât și din diaspora (România, Elveția, Italia), au fost donate hăinuțe și scutece pentru copii, cărucioare ș.a., iar din mijloacele bănești s-au achiziționat produse de igienă personală și alimente. De asemenea, s-au oferit sume de bani pentru achitarea spațiului locativ și a serviciilor medicale și pentru procurarea de medicamente.
Acțiunea a fost întreprinsă de către Nadejda Usatîi, președintele Asociației „Moldova pentru viața”, împreună cu alte trei voluntare, studente la Universitatea de Medicină din Chișinău. S-au efectuat vizite la domiciliu și la spital.
Persoanele sprijinite se află în evidența Asociației și se ține legătura ele, cu scopul de a le susține și consilia până la integrarea armonioasă în societate.
În numele Asociației „Moldova pentru viața” aducem mulțumiri donatorilor și voluntarilor pentru ajutorul acordat celor în nevoi.
Sofia Țurcan