Activitate la Bender: Indiferent cum a fost trecutul, prin alegeri bune putem câștiga viitorul!
Joi, 30 mai 2019, colaboratorii Penitenciarului nr. 8 – Bender din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova au avut parte de o întâlnire dedicată libertății, frumuseții și creației ca daruri ale omului care se cer împlinite.
Nadejda Usatîi, președintele Asociației Moldova pentru viață, a vorbit despre aceste daruri cum pot ele, când sunt lucrate, să echilibreze omul și societatea, cum creează comuniunea și pacea.
Noi trecem cu toții prin viață. Unii lasă urme în istorie: clădesc cărămizile științelor, alții zidesc cultura umană, alții împing omenirea la conflicte pustiitoare, alții plămădesc pământul etc.
Se spune că răul domnește pe pământ deoarece oamenii buni nu fac nimic. Eliberarea omului din prizonieratul întunericului, din păcat, îl face liber. Câștigarea adevăratei libertăți este o condiție absolută a omeniei. Libertatea poate fi găsită doar în vistieria inimilor noastre. Această libertate îi dă omului puterea de a crea frumosul, de a fi mâinile lui Dumnezeu și de a rezista încercărilor la care este supus, căci viața este un lanț nesfârșit de lupte și biruințe, iar cei înțelepți întotdeauna biruiesc cu mila lui Dumnezeu.
Există căderi pe care trebuie să le evităm, pentru că ele au ceva ireversibil – o astfel de cădere este avortul. Chiar dacă legea nu o incriminează, ea închide sufletul, blocând dragostea.
Societatea este formată din familii, nu din indivizi. În familie redescoperi proprietățile întregului: ierarhie, structurare, ascultare, unitate, dragoste. Familiile funcționale construiesc o societate funcțională. Familia se formează după cum se pregătesc soții pentru ea. Familia este chemată să se dezvolte, să rodească, și în sporirea sufletească a soțului și a soției, și în copii. Poate unele familii nu pot avea copii biologici, dar pot adopta. Este firesc să rodească în copii, să se deschidă altor vieți. Când omul nu primește viața pe care i-o dă Dumnezeu, când face ceva împotriva vieții, sufletul lui se închide, darurile lui nu se mai pot dezvolta liber.
Fără o asceză a învățării, fără oameni deschiși spre spiritualitate, fără o așezare temeinică, orice potențial se ruinează și țara intră în vrie.
Când omul cade, are șansa să se ridice. Dar ridicarea este reală când se au în vedere cele de mai sus. Ridicarea se face în familie, în biserică, cu oamenii de un cuget, dar cuget bun, cu cel care a căzut.
Să sfătuim la alegeri bune, să cerem sfat la oameni care au făcut alegeri bune ca să putem și noi să facem alegeri bune.
Au fost și alte cuvinte care au izvorât natural, de la inimă la inimă, și care au bucurat și au dus la empatie pe cei care au o meserie atât de dificilă, dar atât de importantă. Lucrătorii de la penitenciar, lipsiți de ostentație, sunt chemați să sprijine oameni care au avut căderi, unele foarte mari, sunt chemați să caute soluții reale la problemele lor.
La finalul întâlnirii, Nadejda o oferit tuturor colaboratorilor sistemului penitenciar prezenți la eveniment reviste ,,Pentru viață”, numărul pe anul 2019 – ,,Unic din prima secundă”.
Ținem să mulțumim frumos administrației Penitenciarului nr. 8 – Bender pentru buna organizare, în persoana Domnului director interimar Sergiu Buzdugan, Doamnei Maria Sterpu, șef al Serviciului Resurse umane, și Domnului Sergiu Coropcean, specialist pentru pregătirea profesională, precum și Preotului Sergiu Achiruș pentru această inițiativă frumoasă și nu în ultimul rând tuturor celor prezenți pentru întâlnirea constructivă, pe care dorim să o dezvoltăm în continuare!
Biroul de presă AO Moldova pentru viață