Seminar la Hîncești: O lume pentru viață!

 

În cadrul întâlnirii de miercuri, 28 martie curent, Nadejda Usatîi le-a vorbit elevilor despre scopul urmărit de Asociaţia ,,Moldova pentru viață”, axându-se, în continuare, pe valorile şi respectul pentru viaţa umană de care este responsabil fiecare dintre noi.

Domnișoara Nadejda a prezentat tinerilor problemele prin care trece o tânără însărcinată, nesusținere din partea tatălui copilului, riscul avorturilor și sindromul post avort, alternative pentru sarcinile neașteptate și multe alte lucruri utile pentru tineri mai ales acum când Republica Moldova  atinge cote majore la sinucidere în rândul tinerilor și a avorturilor în rândul elevilor.

Problema noii generații constă în faptul că nu se mai pune accent pe valorile bune, valorile sănătoase, spirituale, se pune accentul pe plăcerea personală, iar aceasta, dacă nu este însoțită de responsabilitate, poate să producă multă suferință.

La finalul întâlnirii, Nadejda Usatîi a oferit pliante informative,  cărți și reviste ,,Pentru viață”. Astfel se dorește schimbarea mentalității pro-avort, care are un impact ucigător pentru copii și distrugător pentru femei și pentru societate. În locul morții, regretului, durerii sîntem chemați și putem să punem o gândire și o practică pro-viață, în care fiecare viață este înțeleasă ca un dar neprețuit. Darul vieții este unic, este darul dragostei și este menit a aduce bucurie. Să sprijinim viața!

Prin tema „O lume pentru viață” nădăjduim să conștientizăm mai mult, fiecare dintre noi și ca societate, că protejarea vieții este firească și că o societate se dezvoltă pe măsura protejării vieții fiecărui membru al ei. Moldova de azi și de mâine include copiii născuți și nenăscuți și este firesc să îi protejeze. Este firesc să sprijinim o femeie în criză de sarcină și este firesc să dorim ca zâmbetul și lumina din ochii fiecărui copil să ajungă să bucure pe cei din jur. Activitățile care sprijină viața, activitățile care exprimă prețuirea pentru viață sunt activități firești pentru o societate care vrea să se dezvolte, să ducă mai departe și să îmbogățească ceea ce a primit de la generațiile anterioare.

O lume pentru viață este o lume firească!

Sursa: www.atosmd.club, 28.03.2018

 

martie 28, 2018

Etichete: , ,