Avocatul Iulian Rusanovschi, tată a patru copii, la Marșul pentru viață 2024 de la Chișinău
Discursul Avocatului Iulian Rusanovschi, tată a patru copii, la Marșul pentru viață 2024 de la Chișinău, care a fost organizat sâmbătă, 30 martie 2024.
,,Felicitări, în primul rând, Asociației Moldova pentru viață și Mitropoliei Basarabiei, celorlalte asociații care s-au alăturat acestui eveniment și Mitropoliei Moldovei! Mulțumim frumos că ați venit la acest eveniment. Vă felicit că ați fost parte din efortul depus astăzi. Eu vreau să vă rețin atenția foarte puțin și să deschid unele paranteze statistice.
În Republica Moldova, prima dată după 1944, avem un declin demografic care depășește 30%. Dacă în 1944 până în 1953, când au fost deportările, masacrările din perioada sovietică, am pierdut 30% din populația acestui teritoriu dintre Prut și Nistru, astăzi, pe timp de pace după 1990 din cauza migrației, din cauza numărului masiv de avorturi, din cauza sporului negativ al natalității, iarăși am pierdut peste 30% din populația care exista după destrămarea Imperiului Sovietic. Deci este o problemă destul de gravă.
În pofida faptului că Biroul de Statistică bate alarma, în pofida faptului că oamenii de bună credință, asociațiile precum Moldova pentru viață, bat și ei alarma, totuși, nu se implementează careva politici care să sprijine familiile care își doresc mulți copii. Pentru că sunt foarte multe familii care își doresc mulți copii, însă întâlnesc diferite piedici, cel puțin așa cred ei, că nu vor putea asigura ziua de mâine a copilului sau nu vor avea ce să îi dea de mâncare, sau să îl îmbrace și așa mai departe. Dar vreau să vă prezint și o statistică mult mai pozitivă, a Organizației Mondiale a Sănătății, care spune în felul următor: Dacă ai siguranța zilei de mâine sub ce formă? Adică dacă ai ce pune pe masă pentru ziua de mâine, și dacă ai un acoperiș deasupra capului faci parte din o treime cei mai bogați oameni din lume. Deci două treimi din populația globului nu știe ce va mânca mâine, două treimi din populația acestui pământ nu are siguranța zilei de mâine, și nu are un acoperiș deasupra capului. Vorbim de peste 4 miliarde de oameni. Și, totuși, pentru ei nu este un impediment să dea naștere copiilor, fiindcă copiii sunt cei care vor construi un viitor mai bun și chiar specialiștii în materie și economiștii și alți specialiști demonstrează faptul că o țară fără oameni, este o țară săracă, iar o țară cu mulți oameni este o țară bogată. Cei care pot dezvolta economia, cei care pot ridica nivelul de trai al țării, sunt tinerii, sunt oamenii care pot să producă.
O familie cu mulți copii este o familie bogată. O familie cu mulți copii este o familie cu viitor. Am vorbit în calitatea mea de avocat cu clienți de-ai mei care sunt realizați din toate punctele de vedere și material și sub aspectul carierei și social și cel mai mare regret a fost că au doar un singur copil. Nu mă așteptam să am un asemenea răspuns. Cel mai mare regret a fost că au un singur copil și nu au avut măcar doi sau trei. Trebuie să depășim fricile pe care le avem, pe care le au unii dintre noi în propriul cap, precum că nu ar putea asigura ziua de mâine a unui copil.
Trăim într-o țară cu pământ bogat. Trăim într-o țară în care nu se moare de foame. Și trăim într-o țară care are nevoie de o generație tânără, de o generație nouă, care să ne asigure viața mai departe. Eu vă mulțumesc frumos.
Felicit încă o dată ambele Mitropolii, Asociația Moldova pentru viață, Asociația studenților creștin – ortodocși români și sper ca data viitoare să fim de 10 ori mai mulți la acest marș, pentru ca mesajul pentru viață să ajungă în cât mai multe case din Republica Moldova.”
Ana Moroșan
Foto: Marșul pentru viață Chișinău | Andrei Boguș