Natalia Rotaru-Sîrbu la Conferința Națională ,,În sprijinul femeilor însărcinate” 2023: ,,Emoțiile și gândurile dominante ale femeilor în perioada sarcinii”
La data de 19 decembrie 2023, au avut loc lucrările Conferinței Naționale În sprijinul femeilor însărcinate, ediția a III-a.
Doamna Natalia Rotaru-Sîrbu, Dr. în psihologie, psiholog, psihoterapeut sistemic de cuplu și familie, a susținut o comunicare pe tema ,,Emoțiile și gândurile dominante ale femeilor în perioada sarcinii”.
,,Bună seara, tuturor! Îmi pare foarte rău că nu am fost chiar de la început, dar tocmai am ieșit dintr-o consultație. Mă bucur foarte mult să cunosc oameni de la noi, din Republica Moldova, colegi din Iași. Îmi sunt dragi ambele locuri.
Discursul meu va fi orientat spre emoțiile pe care le au mămicile însărcinate și cauza comportamentelor care deseori duc la aceste tendințe de a scăpa de sarcină, nu ca o dorință de a scăpa de copil, ci ca o frică, ca o modalitate în care toate lucrurile sunt atât de confuzionale și într-un amalgam combinat de informații, gânduri, comportamente că e mai ușor să fugi decât să-ți asumi neștiind în ce te duci, mai ales în cazul primului copil, pentru că am avut mămici care au lăsat copilul, dar pe urma l-au abandonat. Problema nu vine în momentul aflării despre sarcină. Știm cu toții că un părinte nu devii ușor, un părinte devii când îți găsești un partener de dragoste, pentru că toți copiii se nasc din dragoste. Unele din problemele și confuziile femeilor însărcinate care s-au hotărât să nu lase sarcina să decurgă conform traiectoriei pornite sunt aceste granițe care s-au construit incoerent în procesul de purtare. Atunci când între parteneri există granițe loiale și acest fapt va duce la momentul în care ei parcă și sunt parteneri parcă și nu sunt parteneri, concubinajul social, atunci implicarea odată cu aflarea sarcinii atât a bărbatului cât și a femeii este în nesiguranță. Aceste granițe loiale dezvoltă multă confuzie, anxietate, stări de depresie și frică de viitor. În tendința socială în care femeia trebuie să fie puternică, trebuie să fie implicată, trebuie să muncească, trebuie să aibă grijă de copii, de casă și încă să fie și businesswoman duce la faptul că i se dau prea multe sarcini și femeia își redirecționează emoțiile spre ceea ce poate fi ea responsabilă, spre copil. Deseori femeile aflate la începutul escaladării profesiei lor vor alege cariera decât copilul. Odată ce acceptă ideea avortului, fie că este impusă de bărbat, dar nici o femeie nu face avort la impunerea bărbatului. Femeia când se hotărăște să meargă la avort, asta este neputința ei, ea decide și ea este cea care își asumă în cele mai multe cazuri copilul și în 20% din cazurile pe care le-am avut bărbatul își regretă mai târziu astfel de comportamente, în celelalte cazuri bărbații își întorc spatele și se duc, revenind în viața copilului mai târziu. Hotărârea de a avorta este a femeii, femeile care au un suport social atât al familiei interne, biologice cât și a familiei extinse sau a rețelelor sociale, aceste centre care se dezvoltă pentru a da o ofertă și posibilitatea pentru perioada de neputință, dacă ar fi cunoscute existența acestor servicii, femeia cred că nu ar apela atât de des la avort.
Un alt lucru care duce la hotărârea de avortare este granița internă personală. Femeile care nu au avut relație de atașament cu familia lor biologică, am avut ocazia în teza mea de doctor să cercetez 187 de femei dintre care 99 au fost supuse abuzului în copilărie. Ele povesteau că aceste reflexe ale comportamentului agresiv, inclusiv între părinți, le-a manifestat o doză de evitare sau un atașament anxios ambivalent ceea ce proiectează de cele mai adese ori pe partenerul de dragoste sau pe partenerul de cuplu. Un lucru important pe care trebuie să-l învățăm aici ca să fim alături de femeile însărcinate care sunt în stare de confuzie și neclaritate este relaționarea în primul rând cu sine și apoi cu partenerul. Pentru că vorbim foarte mult despre comunicarea asertivă, despre exprimarea emoțională, despre momentele în care trebuie să ne acceptăm emoțiile, ok, îmi accept emoțiile, ce fac mai departe că nu am hăinuțe de schimb pentru copil, nu am un pat, nu am un loc și o casă în care să locuiesc, că nu am capacitate financiară să-mi întrețin copilul, să plătesc o chirie sau o gazdă. Iată acestea sunt cele mai adesea, în experiența mea de 10 ani, lucrând cu femeile care erau în prevenție de instituționalizare sau din contră, de avortare, erau punctele cheie prin care ele își manifestau de fapt, neputința.
În relaționare cu sine este vorba despre dezvoltarea încrederii în sine pe care noi știm că se dezvoltă chiar începând de la vârstă mică, chiar în perioada de școlarizare, este o modalitate pe care noi o exersăm. Imaginați-vă cât de greu îi este unei fete care a fost supusă bullyingului, care a trăit și nu a avut prietenii, care într-una sau deseori a încercat și a reîncercat să construiască și s-a simțit de multe ori trădată, inclusiv și de către colegele sale, ceea ce va proiecta, cu siguranță și pe partener. De aceea, un lucru important pe care trebuie să-l învățăm aici, este sau cred eu că este important pentru aceste femei, este să reconectăm atât cu sine cât și cu copilul din interiorul ei pentru ca să simtă viață. Perioada asta intrauterină este o perioadă eficientă și practic la baza dezvoltării creierului inconștient al copilului pe care noi ulterior recuperăm în multe traume. Mama care nu-și dorește copilul, mama care 9 luni de zile își ține copilul în presiune din cauză că este singură neconectată cu sine nu va avea nici noaptea calitativă, uterul care este încordat într-una va dezvolta la aceste femei diferite probleme de sănătate a copilului pentru că copilul va trăi în presiune. Ulterior neacceptarea copilului va duce și la momentul acesta în care partenerul ori de câte ori va avea posibilitatea va zice: ,,Vezi, ți-ai dorit copilul, acuma muncește, tu nu ai ce cere de la mine”. Din acest considerent, după ce mama se conectează cu sine și își acceptă și emoția de furie, atât pe sine pentru că nu s-a protejat, atât pe partenerul care s-a desprins de relația lor cât și pe rudele personale și cele din partea partenerului. Un lucru important este să găsim persoane de atașament sau persoane, resurse din exterior la care pot apela după ajutor atât în situații grele cât și în primele 4-5 luni după nașterea copilului.
Pentru că majoritatea avorturilor sunt medicamentoase, avorturile medicamentoase sunt menținute de ginecologi și în momentul când părinții sau fetele vor primi ușor aceste medicații nu știu care sunt consecințele acestora de lungă durată și aceste consecințe poate să-i denatureze ulterior toată viața de aceea este foarte important ca în astfel de conferințe să fie prezente și ginecologii care asistă astfel de mame sau care le spun: ai cinci copii, ce-ți mai trebuie al șaselea? și așa ți-e greu. Îți ajunge! Nu mai face! Noi vorbim despre aspectul încă la care o femeie confuză mergând în mediul social, profesional care dacă va fi susținută să facă avort și să scape asupra sarcinii ea va rămâne cu sentimentul de vină, ea va rămâne cu sentimentul de neputință, ea va continua să se autoînvinuiască încontinuu și va fi deconectată de ceilalți copii pe care îi are acasă. De aceea, aceste hotare interne și externe în multe cazuri m-au ajutat pe mine ca profesionist, inclusiv și pe echipa cu care lucrăm să găsim persoane resurse, de atașament în exterior, uneori erau rude, alteori erau chiar și rude din partea soțului, prieteni sau pur și simplu oameni din mahala la care ea apela foarte des. Aceste momente sociale pe care noi le spunem la toate tribunele: că avem asistenți sociali, aveam persoane de resurse, avem echipe multidisciplinare, dar ele rămân să fie implicate în dependență de atitudinea umană. Dacă actorii sociali vor susține avortul atunci ce putem să așteptăm de la aceste mame. Din acest considerent necesitatea explicării emoționale, emoțiile confuze vor duce la gânduri iraționale și vor construi comportamente antisociale, aceste momente le va permite ca să evadeze din social și multe riscuri sunt pentru sănătatea lor psihică ulterioară.
Un alt lucru care este important să-l vedem este supra responsabilitatea femeilor și mai puțină responsabilitate a bărbaților în creșterea sau educarea în perioada sarcinii pentru că mulți din tații noștri aveau obligația să lucreze, să aducă bani, erau sponsori iar mamele, bunicile noastre erau casnice și aveau grijă de copii. Astăzi, trend-ul social s-a schimbat și dacă în România se observă foarte mult implicarea bărbaților, în Republica Moldova acesta nu este încă dezvoltat și bărbații au rămas cu mentalitate că eu trebuie să aduc bani și dacă am adus bani sunt obosit, vin acasă trebuie să mă odihnesc și lasă-mă în pace. O femeie însărcinată care este în confuzie și o bună parte din ele nici nu-și exprimă aceste gânduri de a fi copiii cu careva boli atât fiziologice cât și de sănătate mintală duce la faptul ca aceste stări de alertă să rămână în interiorul lor.
Un lucru este important ca nu doar în sarcină să prevenim relațiile familiale ci să avem și centre în care familiile formate să poată să se informeze ce înseamnă creșterea copilului pentru că mulți din tinerii de astăzi de 12,16 18 ani care vin la terapii ei spun: ,,noi nu vrem copii! Pentru ce nouă ne trebuie copii dacă asta înseamnă griji” și deseori la terapie pot spune ,,Păi, uite, părinții tăi te-au crescut pe tine. Tu ce-o să dai copilului tău?”. ,,Eu nu vreau copii, nu-mi trebuie copii pentru că eu o să-mi cumpăr trei pisici și șase câini și o să am grijă de ei”. Acesta este un lucru în stare de alertă pentru că în anul 1960 a fost experimentul ăsta ,,Universul 25” în care se vorbește cum din generație în generație tindem spre refuzul acesta de a avea copii. Experimentul de față s-a făcut pe șoareci dar clar suntem la etapa experimentului când mămicile își refuză, își mănâncă puii, adică puii se are în vedere copii mici care stau în telefoane, nu au conexiune umană, când bărbații se izolează și rămân frustrați în propriile emoții pentru că își asumă prea multe griji și totodată nu este social acceptat nevoia de a cere ajutor pentru că un bărbat trebuie să se descurce singur și emoțiile bărbaților deseori nimeni nu le întreabă. Eu chiar mă uitam cu soțul meu la o informație în care o femeie a venit în Rusia să nască și a născut zece copii și reacția soțului meu la comentarii era, femeia nu a știut că este însărcinată, nu era la evidența medicului și se nășteau copii unul după altul și soțul ei când a aflat că-s zece a dispărut și patru zile nu a mai venit și soțul meu, e clar că în glumă dar și în serios, ,,omul s-a speriat, a fugit, ce-o să facă el cu zece responsabilități?”. Acestea nu se întâmplă doar din numărul de copii, aceasta este starea în care eu ca tată trebuie să-mi asum mai mult și dacă la început lucrau ambii parteneri, după sarcină sau după naștere, bărbatul trebuie să-și asume suprasarcină pentru trei persoane și cheltuielile sunt mult mai mari, de aceea, pe lângă femeile însărcinate și suportul pe care trebuie să-l oferim lor în emoții și în exprimarea emoțională și a gândurilor lor, este important să reușim să ajutăm și tații care sunt la fel de confuzionați, la fel de asumați și totodată prin evitare își exprimă neasumarea.
Eu cam asta am vrut să vorbesc, văd că am un mesaj, să văd dacă-l pot citit: „Cumva trebuie de lucrat și cu medicii ginecologi de sector atunci când o mamă cu doi sau trei copii se adresează la medic ginecolog pentru o consultație banală, întrebarea este pusă în așa mod de parcă ți se sugerează să faci avort”. Da, ăsta e și mesajul pe care l-am spus, medicul ginecolog evaluează sănătatea femeii, trebuie să evalueze riscul asupra sănătății femeii și el trebuie să spună dacă femeia este gata de sarcină, nu trebuie să se implice în aspectul social. Pentru aceasta trebuie să fie asistenți sociali, fie psihologi pentru că avem modalități mai deosebite decât cele directive și intruzive de a impune propria părere.
Eu vă mulțumesc foarte mult pentru oportunitate și să fie cu bun augur pornirile eficiente!”
Andreea Rusanovschi