,,Mama este începutul tuturor începuturilor” (Grigore Vieru)

 

Azi e o zi cu totul specială, e prima zi de primăvară. Natura se trezește la viață, totul capătă culoarea verde – simbolul Vieții. E luna împlinirilor, a bucuriilor. Este anotimpul asociat vitalității, rodului și al tinereții.

Asociația ,,Moldova pentru viață” a dedicat luna martie valorilor fundamental-umane: viața, dragostea, familia. Aceste valori se împletesc cu o cunună cerească când cerul se va deschide și un înger v-a începe călătoria, către o viață nouă, lângă mama-i iubitoare.

În această zi de primavară, Asociația ,,Moldova pentru viață” a pregătit o surpriză pentru mamele care se aflau la Centrul Mamei și a Copilului, așteptând sau deja, bucurându-se de nașterea odoarelor multașteptate. Este locul unde mamele își înfățișează pruncii-îngerași tuturor… Un grup de tinere, reprezentante ale Asociației respective, au vizitat doamnele de aici, transmițându-le un mesaj de felicitare mămicilor, dar și tăticilor și bunicilor care erau prezenți alături de soții și fiice. Peste 80 de mămici au primit în dar flori și calendare de buzunar, care le-au adus pe buze zâmbete și bucurii. Domnișoarele care au împărțit flori, și dânsele viitoare mame, s-au bucurat pentru emoțiile pozitive pe care le-au tansmis, pentru momentele frumoase și de neuitat, petrecute alături de mămici și puncii nou-născuți, momente care le-au răvâșit sufetele…

,,Ea cântă și eu ascult. Pe buzele ei calde mi se naște sufletul”, spunea scriitorul român Lucian Blaga despre mamă.

Mulțumim, și pe e această cale, doamnei Diana Vrabie, moașă de salon în ,,Terapia sarcinii” de la Centrul Mamei și a Copilului, care ne-a înlesnit punerea în practică a gândului nostru.

În luna martie Asociația ,,Moldova pentru viață” va organiza și alte activități, menite să promoveze, în rândul tinerilor, imaginea familiei, educația, cultura, valorile și respectul pentru viața umană.

Doina Flestor, studentă